Ce înseamnă showdown value şi cum schimbă strategia de joc.
În unele cazuri va trebui să folosim pot-control cu mâini semi-puternice, pentru
a ajunge la river cât mai ieftin. Acest lucru se explică prin faptul că un bet
din partea noastră să primească call doar de la mâini mai slabe, sau cele mai
puternice să foldeze. Atât de simplu. Dacă cunoaşteţi adversarul şi ştiţi că foldează
doar mâinile slabe şi dă call cu cărţi care vă înving, nu are sens să facem bet
- aici pierdem bani pe termen lung. Trebuie să fim atenţi şi la alte lucruri însă.
De fiecare dată, când aruncăm o mână, cu care am fi câştigat potul la showdown
aruncăm banii pe fereastră. Ideea este să ajungem la showdown cât se poate de
repede şi ieftin - ba mai important: să observăm aceste situaţii şi să ne adaptăm
la joc. Dacă nu suntem sigur unde ne află, ce valoare au cărţile noastre să facem
tot posibilul să ajungem la showdown, să nu dăm oportunitatea adversarului să
încercă un bluf.
De exemplu, dacă sunteţi într-un joc foarte deep-stacked cu şase jucători la
o masă de NLHE online, toată lumea foldează până la voi şi sunteţi în poziţia
de button, faceţi raise cu 6-6. Jucătorul în big blind unul foarte agresiv, decide
să dea call, toţi foldează. Flopul soseşte Q-J-7. Aveţi deci un underpair. Jucătorul
în big blind decide să dea check. Aveţi deci două posibilităţi - să daţi check
şi voi, sau să faceţi un c-bet. Ce câştigăm sau pierdem cu unul şi alta.
Dacă alegem să facem un pariu pe flop, avem multe motive să alegem această cale.
Primul şi cel mai important argument este protejarea mâinii - dacă adversarul
vostr se află pe un draw, nu vreţi să nimerească cartea necesară pe turn sau river.
Trebuie să daţi bet cât mai repede. Pe de altă parte, cu un bet aflaţi mai multe
despre ce poate avea adversarul. Următorul şi ultimul argument este că în cazul
în care deţine o mână mai puternică, va trebui să-l faceţi să foldeze. Poate reuşiţi,
poate nu - uneori trebuie încercat.
După părerea noastră însă, un bet pe acest board, contra unui oponent extrem
de agresiv este o greşeală. Este foarte probabil că el va da call la majoritatea
pariurilor pe flop (cel puţin call) cu o mână mai puternică, dar va face şi check
raise de foarte multe ori - cu cărţi mai slabe, care ori sunt un bluff total,
ori drawuri cu value, Ace-high. Un c-bet în această situaţie este foarte previzibilă,
fără imaginaţie. Aşadar rezultatul unui bet este dezamăgitor: în primul rând nu
aţi reuşit să rămâneţi în pot până la showdown, în al doilea rând mâna mai slabă
are şansa să vă blufeze, iar mâna mai bună va face raise. Nu avem informaţii deci..
În linii mari, am început să băgăm bani într-un pot unde nu ştim nici măcar aproximativ
ce deţine adversarul, am ales decizia incorectă, şi mai mult: nu avem plan pe
turn sau pe river.
Dacă oponentul face raise la betul nostru, este foarte probabil că va trebui
să daţi fold - deoarece aveţi doar un underpair. Practic, facem scenariul perfect
pentru el să ne blufeze, dintr-o situaţie destul de simplă. De fiecare dată când
alegem această "rută", chiar şi dacă suntem în poziţie, vom pierde bani pe termen
lung, ceea ce nu ar trebui să facem.
Evident că un check este mult mai optimal într-o astfel de situaţie. Cu toate că nu aflăm informaţii
noi despre puterea cărţilor adversarului, şi dăm o şansă în plus pentru el să
nimerească pe turn sau river, totuşi ajungem mai aproape de showdown - unde totul
se decide. Nu dăm posibilitate oponentului să facă fancy-plays, să ne blufeze
din pot - totul rămâne simplu şi ieftin. Dacă are o mână mai slabă mai degrabă
face check-raise decât un donkbet pe flop. Nu ne afllăm într-o situaţie incomfoartabilă
şi rămânem în controlul potului, nu putem face greşeli prea mari.