La început au existat "Cărțile Domino"
În principiu peste toată lumea este de acord cu faptul că acest joc a evoluat
şi a fost developat prin approximativ unsprezece secole, folosind un sistem de
cărţi cu protoierie, şi o formă a cărților cu combinații, fiind cunoscute ca şi
„combinații domino” - şi bineînțeles arta veche a blufării.
Majoritatea istoricilor şi a cercetătorilor au rămas la convingerea că jocul
este originar din China, într-o formă extrem de bază faţă de câte versiuni există
în prezent. Date exacte ar fi cam dificile de stabilit, experții soluționând această
perioadă în jurul anilor 969 e.n., când, se spune că, împăratul Mu -Tsung juca
cărţi domino cu soția sa în ajunul anului nou.
Aceste cărţi “Domino” au fost excavate, iar arhitecții au confirmat că acestea
au existat în China înainte de 1000 e.n. Aceste cărţi au fost în mod aparent echivalente
cărților domino zilelor moderne cu excepția că aceste cărţi erau din hârtie subțire,
cu combinații din puncte, șabloane, modele şi diferite simboluri. Se presupune
ca în cele din urmă aceste marcaje să fi evoluat să fie gravate pe fildeș şi lemn.
Aceste cărţi au devenit cunoscute şi ca fiind „cărţi de bani” din cauza marcajelor
ce se refereau la monede, acest lucru fiind considerat de istorici a fi o conexiune
intre jocurile de noroc şi Poker.
Jocul a circulat oare dinspre est spre vest?
Dacă jocul este originar din est sau nu, este subiect de discuție al istoricilor
şi cercetătorilor până în prezent. Oricum, fie că jocul a început să se infiltreze
în vest dinspre est, fie că vestul juca deja un joc similar cu “Domino” şi jocuri
de cărţi cu “Combinații”, acest lucru este o chestiune de opinie scolastică. Ce
poate fi confirmat cu siguranță, este faptul că în Egipt exista joc de cărţi clasate
în secolele 12 şi 13, jucate de majoritatea populației.
O dezbatere în rândul istoricilor în legătură cu originea jocului, ca acesta
ar proveni dintr-un alt joc de cărţi cu cărţi ierarhice din Peru în secolul al
XVI-lea, cunoscut sub numele de "Gangifa" sau cărţi de "Tezaur". Se spune că aceste
cărţi au fost utilizate într-un joc de pariuri şi mize, în formă de un pachet
de 96 cărţi foarte frumos elaborate ori gravate pe fildeș. Un grup de istorici
presupune că acest joc a fost jucat în runde, cu mize şi cu o structură ierarhică
de cărţi.
Nașterea utilizării jocului pe o scară largă
Inaugurarea jocului Poker în cultura Europei centrale se poate data cu începutul
unui joc cu cărţi ierarhice, anume “Primero”, din secolul al 16- lea, un joc de
cărţi care stă cel mai aproape de jocul Poker din prezent, fapt ce rezultă în
numirea lui de către istorici “Mama Poker- ului.” Arta blufării şi a strategiei
de a juca cu cărţi mari şi mici erau trăsături esențiale al acestui joc din 1526.
Este acceptat faptul că până la secolul 18 atât Germania cât şi Franța au developat
jocuri cu denumiri provenite din limba spaniolă, jocuri „derivate” din forma spaniolă
a jocului „Primero”, anume „Pogue” la francezi, respectiv „Pochen” la nemți.
Legiunea franceză răspândește cuvântul Poker
Jocul franțuzesc cu numele “Poque” s-a râspândit foarte repede la nivel național,
devenind jocul național de cărţi al Franței. În a doua parte a secolului 18 coloniștii
francezi au dus jocul în Canada, împreună cu un grup de francezi canadieni, introducând
acest joc orașului New Orleans, unde s-a râspândit mai departe în America prin
intermediul fluviului Mississipi river, jocul devenind cunoscut în lumea nouă
ca şi “jocul de înșelăciune.”
Forma principală de bază a jocului s-a născut cu mesele Poker, devenind răspîndită
prin toată America şi Europa sub diferite forme şi sub-forme, care sunt în developare
din secolul 18. Acest joc original “de înșelăciune” este forma originală al jocului,
pe care o cunoaștem şi îndrăgim.
